Îmi amintesc toate acele zile când îmi spuneam că sunt singura care nu reuşeşte să aibă vacanţă fără băieţi. Nici vara asta n-am putut. Să mă duc la mare a fost o idee genială, dar să mă duc numai cu prietenii n-a fost chiar aşa. Pe lângă faptul că am făcut foamea cinci din şase zile am mai şi dat peste un grup de băieţi care şi acum mă bântuie în vise.
Mi-l amintesc cel mai bine pe cel care se dădea la mine. Era un tână cam cât mine de înalt, avea vreo 14 ani (eu 13), brunet, cu ochii verzi, plin de el şi cu capul mare. Se dădea deştept. Îmi amintesc cât am râs cu Ade, cea mai bună prietenă a mea, când a venit şi mi-a spus:
-Hai să dansăm.
Eu nu dansez. Punct. Da' pentru un brunet ce nu aş face? După două minute în care l-am lăsat să se roage de mine, am mesc cu el. Îi mulţumesc şi acum DJ-ului când a pus Dansul Pinguinului şi între noi doi s-a băgat Claudiu. După acel „dans” m-a cărat până pe mal şi am încept cunoştinţele. Nu-mi aduc aminte nimic altceva despre el decât că îl chema Andrei (urăsc numele ăsta). Mi-am zis „Ok, treacă de la mine. E drăguţ, măcar...” şi am continuat conversaţia. Am făcut schimb de numere, şi plecăm.
A doua zi, pe la şase juumate (eu dormeam cu capu-n pernă) îmi aud telu' cum sună. După un val de înjurături cu „Cine e aşa de idiot încât mă sună la 6 jumate” răspund. Ghici cine era? Andrei! Discuţia asta am învăţat-o pe de rost:
-Neaţa, păpuşă!
-Hă?
-Ce faci?
-Dormeam. Tu? (acum realizez că eram farte drăguţă la telefon)
-Mă gândeam la tine.
Ade, care asculta lână mine, începe să râdă cu lacrimi. După ea şi eu.
-De ce râzi?
-A sunat tare adorabil. De ce te gândeai la mine?
-Că mi-e dor de tine!
Ăsta a fost stropu'. Am început să râd aşa de tare că dragu de Calu a intrat în cameră cu o tigaie (de jucărie) urlând la mine că ce am păţit. Andrei presupun că a făcut pe el când Clau mi-a luat telu' şi i-a trântit în poală enşpe înjurături ala el (mă refer la alea urâte). După ce a închis telu' toată cabana era trează, şi toţi râdeam cu draci.
Seara, după cum ne-am înţeles când am plecat, ne-am dus la o „discotecă” pe plajă. Cât eram toţi cu berea în mână văd pe cineva. Andrei era cu altele două, nu le ştiam. Mă du cla el plină de nervi, îl iau la trei păzeşte că cine sunt alea. Erau „două prietene”. Nu l-am crezut. Plec de acolo cu el în spatele meu. Şi începe iar Dansul Pinguinului.
-Ăsta e un semn! Mi-a spus.
Eu râdeam. Auzi, semne. Mă rog, mă bag în rând că altfel nu aveam cum să ajung la restu'. În spatele meu, Andrei. „Haa! Tot în spatele meu eşti!” îmi venea să îi spun. Cu toate astea sunt o elegantă şi nu i-am spus.
Trece noaptea, noi pe la 3 eram muci undeva pe plajă. Ajungem pe la 4 juumate în cabană. Telu' sună. Andrei. Îi răspund. Vroia să ne întâlnim joi (de atunci poimâine) că el pleacă vineri de dimineaţă.
Vine joia. Ne întâlnim pe plajă. N-a aşteptat nici cinci secunde să mă vadă că mi-a şi băgat limba în gură. Nu m-am împotrivit. Probabil că a fost reacţia din capul meu „Brunet cu ochii verzi, ce mai aştepţi?!”. Mă rog, a trecut şi asta. Ne-am plimbat şi am vorbit (eu am vorbit) şi am râs (el râdea). A fost cea mai tare seară cu un tip de... De când plecasem de acasă. Timpul a trecut fenomenal de repede, că nici nu mi-am dat seama că se făcuse 12 şi noi eram încă pe plajă.
Îmi amintesc că era atât de drăguţ şi incredibil de enervant.
Îmi amintesc că avea ochii atât de mari şi fenomenal de mici când îl priveai mai mult de 5 secunde.
Îmi amintesc că ne-am sărutat şi nu vreau să uit.
Mar Iul 12, 2011 11:21 pm
